Clişeu42: o clipă cât o viaţă de Ottilia Ardeleanu

 

PROIECT DE CARTE!  intraţi pe http://ioanbistriteanul.ro/  

 IOANBISTRIŢEANUL>>>>>>>> LĂSAŢI CITITORII SĂ VINĂ LA MINE

 

(trecere)

 

O bucată de curcubeu. Asta ajunsese. Înfăşurat în tricolor. Pe care doar spiritul înălţat îl mai vedea cum flutură. Mândru. Cu un colţ ca o mână la chipiu. Privirile toate dau onorul. Pentru ultima oară. Cortegiul întunecat, greu şi adus de spate se târăşte ca un miriapod uriaş.

Cel din urmă drum. Din viaţă. Dintre oameni. Aceia care, poate, nu au ştiut să aprecieze, îndeajuns, efortul, sacrificiul. Omul care a fost, ducând în raniţa tinereţii gânduri, dorinţe, temeri, neputinţe numai de el ştiute. Nemărturisite. Pentru a nu lansa în deznădejde alte suflete. Cu siguranţă, dragi.

Un copilandru, aproape. O nevestică cernită şi un copil de lapte vor privi, îndelung, poza de lângă icoană. Ea, îndurerată. El, întrebând, după ceva vreme, cine este nenea.

O casă pe malul unui râu care se putea umfla, oricând,  ca un gânsac în pene. Unul ce vede doar portocaliu în pupilele saşii. Cu basma neagră, legată sub bărbie. O casă văduvă. În care îndeletnicirile trebuiau să continue, firesc, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. În ziua aceea fatală, animalele şi păsările din ogradă se resemnaseră. Cumva, presimţiseră nenorocirea. Se retrăseseră în câte un colţ şi ascultau trecerea timpului cu paşi rigizi. De parcă nişte bocanci înaintau pe un drum pietruit, iar sub ei, crăpându-se, rocile se tânguiau. Şi, nu ştiu cum, o boare desprinsă din copacul depărtării înainta în chipul acela, cunoscut, al stăpânului. Liniştea cuprinsese împrejurimile în braţe, ca într-un ţarc din care putea oricând să scape şi să se tot ducă. Până pe tărâmul celălalt. De unde, chiar venea să se anunţe spiritul tânărului, plecat de câteva luni bune, să-şi facă datoria de ostaş, pe meleaguri străine. Pentru asigurarea protecţiei altor oameni. În timpul acesta, ai lui se chinuiau cu o viaţă zdrenţuită de griji, de spaime, de singurătate. Hrana de toate zilele o dădeau bietele orătănii care se jertfeau. Parcă înţelegeau că trebuie să fie de ajutor.

Într-adevăr, liniştea a sărit gardul tocmai în ziua în care poştaşul aducea telegrama morţii.

Anuţa a prins condeiul ca pe un pumnal. Nici nu mai ştia cu ce inimă, care degete mai putea să mişte… S-a înfipt în ea. Numele, literă cu literă, strop cu strop, a început să se scrie, roşu ars, ca o cenuşă vulcanică, pe bucata de hârtie vestitoare de tragedii. A văzut liniştea fugând dar n-o mai putea prinde din urmă. Prea târziu. Era ocupată. Să-şi semneze propria soartă. Două tăvăluguri de lacrimi s-au rostogolit din ochii albaştri ca două sfere decupate din cer.

O ploaie de vară cu stropi cât ţâţa-vacii era împrăştiată, peste sat, de mâna cerească. Asemeni unor boabe ce aveau să dea rod pământului. Ionică tocmai sosise. Cu o desagă pe jumătate plină cu peşte. O avea de la tatăl lui. Necunoscut. Şi nu se putea despărţi de ea. Ţinea la ea mai mult decât la oricare lucru. Nicio jucărie din copilărie nu-l atrăsese atât de mult. De fapt, nu prea avusese el timp de jucării. Asprimea traiului îl călise. Devenise, încetul cu încetul, bărbatul care lipsise, de amar de vreme, din acea casă. Braţul de ajutor. Sufletul unguent de răni săpate adânc. Mir aducător de seninătate. Şi credinţă. Şi de care, Anuţa era atât de mândră.

Mijea mustăcioara. Era mai înalt decât buna lui mamă. Zâmbetul, alura, felul în care îi străluceau ochii, apăsarea cuvintelor, cum gândea unele lucruri, toate acestea îi aparţineau tatălui. De la mamă avea duioşia. O blândeţe pe care o ţinea ascunsă între pereţii inimii. Scotea, de acolo, câte-o linguriţă de dulceaţă pentru fiecare dintre cei pe care îi îndrăgea. Mai păstra încă ceva în el. Ceva de suflet: figura îngălbenită a unui tânăr căruia îi semăna foarte mult.

Anuţa avea bucheţele albe pe la tâmple. Dar tot frumoasă rămăsese. Zveltă, chiar dacă mai împlinită trupeşte. Avea o vârstă, poate cea mai frumoasă. Se-apropia de patruzeci. Cum trecuseră anii! I-a fost greu cu un copil abia ieşit din găoace. Tinereţea i s-a frânt pe umeri. Era atât de fragilă.

Însă, ceva, cineva a însoţit-o tot timpul. A simţit prezenţa aceasta protectoare, după ce scurgerea zilelor prin clepsidră avea să aştearnă un văl de resemnare adâncă peste suferinţă.

O ţinea pe după umeri. Nu ai fi zis că este vorba de mamă şi fiu. Două perechi de ochi curioşi hoinăreau dincolo de sticla fumurie a bucătăriei de vară. Ploaia spăla pământul de griji. Fulgerele se înfigeau în pântecul ud şi dispăreau bodogănind. Veneau altele şi altele. Satul parcă era o prescură pe care ardeau lumânări. Cei doi, unul lângă celălalt, tăceau. Cine ştie la ce se gândeau? Un timp, ropotele au lovit pervazurile de parcă suna toaca. O fi murit cineva?!

Deodată, s-a coborât pacea. Soarele se arăta mai întremat, ca niciodată. Ca după o molimă. Ceva ce-a răvăşit pământul cu toţi oamenii lui.

Ochii li s-au înălţat spre cerul devenit binevoitor. Ionică are o revelaţie.

-Priveşte, mamă, curcubeul! Îmi face cu mâna…

O flamură! Se scălda în eternitate.

 

(2 august 2010)

 

 

COLINDĂM  BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (Limonada aceea)CRISTIAN LISANDRU (EU STRÂNG STAREA DE BINE ÎN PUMNI); MARIA POSTU (Confuzii, inhibiţii, …); INCERTITUDINI (Valea Oltului, 2010); DEJA-VU (Iubeşte-ma azi ); PAUL SANDU (Manualele domnului Funeriu); Raul Coldea (să îţi spun despre oraşul din mine ana); LEO (Joculete); MIHAELA MAN (Ştiai?); KATY (….); ŞTEFAN-DORU DĂNCUŞ („DESPĂRŢIRI DE PLURAL sau IEŞIRI DIN SISTEM”, de EUGEN EVU);  PAUL GABOR (pe piatră); DANIEL-IONUŢ VASILE (Criticele operei caragialiene)

Advertisements

3 Responses to “Clişeu42: o clipă cât o viaţă de Ottilia Ardeleanu”

  1. incertitudini Says:

    Adevăr și mirare, durere și spaimă, speranță și revelație.
    Zbor frânt, viață dincolo de moarte.
    In arc de curcubeu.
    Tristețe rostită blând…

  2. Ottilia Ardeleanu Says:

    Gina, mulţumesc pentru popas şi pentru cuvintele de suflet.

  3. EU STRÂNG STAREA DE BINE ÎN PUMNI « Says:

    […] PRINTRE BLOGURI – IOAN USCA (cotitura); TEO NEGURĂ (cercul închis); OTTILIA ARDELEANU (clişeu 42); DISPECER BLOGOSFERĂ (să rânjiţi bine, dragilor!); GABI (Gerbrand van den Eeckhout); PROFUND […]


Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: