când te apropii de mine de Ottilia Ardeleanu

(aparat de măsură a senzaţiilor)

 

aerul bate din aripi vioi

balansează pe umerii mei

cu bretele de mătase

îmi ciupeşte obrajii până dau în roşu

macii de pe rochie

încep să zbârnâie

necontrolat

senzor bombastic

 

clocot bezmetic

vulcanul

sentimente fierbinţi evadează 

se risipesc şuierând

şi cad

toate cad de pe mine

mă topesc

topesc

pudoarea

 

(25 iunie 2010)

COLINDĂM  BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (Poveste fără sfîrşit); MARIA POSTU (M-am intors dintr-o calatorie…); CRISTIAN LISANDRU (INTERVIU – 2); DEJA-VU (Poezii de Gr. Vieru ); PAUL SANDU (fragment); Raul Coldea (să îţi spun despre oraşul din mine ana); LEO (Falsi); MIHAELA MAN (Hop şi eu cu o leapşă); KIŢU DANIEL (DROPS V); KATY (sau); ŞTEFAN-DORU DĂNCUŞ (Dor de el);IRIZAŢII (…)PAUL GABOR (am să pieptăn praful de acasă); DANIEL-IONUŢ VASILE (Raţiunea şi capitalul); ORRY (Ne place ori ba … ăștia suntem!) ; ANDI (Patru armonii urbane pentru micii voluptuoşi);

Clişeu34: carte de Ottilia Ardeleanu

(cu deschidere spre suflet)

 

Câteodată, mă răsfoiesc. Încep de-aiurea. Nu o iau cu prima pagină. Nici de la cuprins. Nici măcar de la sfârşit spre început. Asta pentru că nu am proiectat un final. Este o carte nesfârşită. Mă citesc. Pur şi simplu. De oriunde mă deschid. Aşa cum deschid uşa prietenilor. Care doresc să mă vadă. Să mă întrebe de sănătate. Cum îmi petrec timpul. De ce nu ies mai des. Şi de ce nu-i mai vizitez, în ultima vreme. Motivez că am un rău, o stare de moleşeală. Dau vina pe soare. Pe nesomn. Pe iubire. Pe orice altceva decât pe mine, culpabila de toate filele.

Când îmi trăsneşte să iau cartea, intru fără să mă vadă nimeni, aşa cum pătrunde aroma cafelei de dimineaţă în nările adulmecând parcă dinadins, înălţându-se, umflându-se, primind dâra vaporoasă ca pe o împărtăşanie a simţurilor. Binefăcătoare. Stau, apoi, ceasuri întregi cu rândurile de vorbă. Nici nu bănuieşti cum se arată ele. Temperamentale. Întotdeauna spun răspicat ce au de spus. Cu patos. Cu frenezie. Exaltare. Antren. Parcă sunt îmbătate de miracol. Inteligente. Ele vorbesc cea mai frumoasă limbă. De fapt, sunt mult mai multe. Şi nici pomeneală să nu se înţeleagă. Chiar dacă unele sunt din departe. Totul ţine de comunicare. Ai putea fi chiar orb, surd şi mut. Percepţia vine dinlăuntru. Ea doar ţiuie în urechi. Vibraţiile se derulează ca-ntr-un refren. Armonia se aşază singură pe fotoliul desfătării sufletului. Nişte rânduri gătite. Se îmbracă fie după posibilităţi. Elegant, modern, autentic ori în vogă. Fie după situaţii. Flu ori nepretenţios. Niciodată nu apar cu hainele necălcate, mototolite. Numai că, uneori se îmbracă tinereşte, alteori sobru. Ce să mai, sunt pline de vervă.

Pitită în mine însămi. Printre file. Ca atunci când mă ascundeam în pod cu eroii, feţi-frumoşii, prinţii, domnitorii, aventurierii. Şi treceam toate mările, războaiele, ghionoaiele, pădurile cu fiare, zmeii… Eram curajoasă. Temeritatea se mai domoleşte. Odată cu scrierea paginilor. Parcurg câte un pasaj din mine. Unul care-mi place mult. Îl savurez. Mă trezesc mişcând buzele, răcorindu-le cu limba, ştergându-le cu dosul palmei. Ca atunci când mi se spunea că nu e frumos. Dar eu mă propteam în faţa oglinzii şi repetam, dinadins, gestul. Ca o actriţă. Şi chiar mă străduiam să văd unde e urâtul. Pe naiba! Totul era frumos.

Citeam şi repetam. Cu voce tare. Intonaţie. Gestică. Schimbam podoabele. Turbanele. Rochiile mamei, care-mi veneau până-n pământ. Doar aşa puteam fi domnul Ţării Româneşti. Or, Albă-ca-Zăpada, Zâna cea bună. Mircea. Baiazid. Coana Chiriţa… Improvizam. Luam o sticluţă de parfum şi ziceam că ţin un microfon. În oglindă se petrecea un întreg teatru. Eram actor şi spectator. Uneori mă mai prindea mama. Nu mă certa. Îmi spunea, cu glasul uşor înălţat, de parcă mă aflam pe o scenă şi cuvintele trebuiau să urce treptele până la mine, că trebuie să mă întorc la muncă. Eu îi răspundeam cântând. Ca s-o îmbunez. Frunzăream filele parcurse. Reţineam paragrafele importante. Puneam semn, ba o foiţă de nuc uscată, ba nişte petale de trandafiri. O acopeream cu un şerveţel brodat ca o ie. O legam cu şnur de borangic şi-apoi plecam la treburi.

Sunt o carte vie. Paginile, nenumărate, vorbesc. Ca o femeie. În care s-au adunat atâtea de povestit. Bune, rele. Un pic de filosofie, un pic de matematică. Câteva versuri, o melodie-două, istorie… Tipografia naturală a pus culori de curcubeu, muzică ancestrală, sentimentele cele mai profunde în locurile corespunzătoare. Coperţile mi-au fost lăsate de părinţi. Haina face pe om. Cât să nu fiu chiar dezbrăcată. Ei, nu sunt după neckermann, dar nici chiar demodată nu arăt.

Vino. Întoarce şi tu o filă. Citeşte-mă. Şi-apoi lasă-ţi gândurile. Ca atunci când vizitezi o mânăstire. Sinceritatea şi amprenta lor, iscălitura ta vor rămâne dovadă. Că nu ai trecut degeaba. Prin viaţă.

 

(25 iunie 2010)

 

COLINDĂM  BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (Poveste fără sfîrşit); MARIA POSTU (M-am intors dintr-o calatorie…); CRISTIAN LISANDRU (INTERVIU – 2); DEJA-VU (Poezii de Gr. Vieru ); PAUL SANDU (fragment); Raul Coldea (să îţi spun despre oraşul din mine ana); LEO (Falsi); MIHAELA MAN (Hop şi eu cu o leapşă); KIŢU DANIEL (DROPS V); KATY (sau); ŞTEFAN-DORU DĂNCUŞ (Dor de el);IRIZAŢII (…)PAUL GABOR (am să pieptăn praful de acasă); DANIEL-IONUŢ VASILE (Raţiunea şi capitalul); ORRY (Ne place ori ba … ăștia suntem!) ; ANDI (Patru armonii urbane pentru micii voluptuoşi);