deşert de Ottilia Ardeleanu

(interior gol)

 

mai ţii minte caravana aceea?

prin trupul meu pustiu înaintează

spulberându-mă

din fiecare copită

îngropându-mi sinele

sub toată încărcătura samsarii

aruncând priviri viclene

căutători de vise breze

aventuri măturate de-un soare sterp

ce scuipă scârbit colţi încinşi

aruncă pălăria fierbinte  

şi pinteni aurii

în burdihane nisipoase

vânturate cu mâini sfrijite de arşiţă

 

până şi singura oază întâlnită

din care amurgul se adapă sângeriu

aramă topită în căldarea  înserării

s-a strâns ca o pată ruşinată

într-un colţ de vinovăţie

 

chiar dacă sufli cu forţa unui naist

nu poţi imita şuieratul pustietăţii

care mă străbate prin toate oasele

până-n fluierul piciorului

 

nici măcar nu am călcat strâmb

 

(18 iunie 2010)

COLINDĂM  BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (intraţi pe forum aici); MARIA POSTU (Un PA câştigător); CRISTIAN LISANDRU (GEAMANTANUL 5); DEJA-VU (aiureli de vară…); PAUL SANDU (Va verii!); LEO (Macrouri); MIHAELA MAN (Hop şi eu cu o leapşă); KIŢU DANIEL (Adună toate lacrimile mele în palma ta); KATY (joi); ŞTEFAN-DORU DĂNCUŞ (Acasă, ca pe stadion!);IRIZAŢII (…)PAUL GABOR (am să pieptăn praful de acasă); DANIEL-IONUŢ VASILE (Raţiunea şi capitalul); ORRY (Flashback – uri) ; ANDI (Patru armonii urbane pentru micii voluptuoşi)