teribilism de Ottilia Ardeleanu

(înflăcărat)

 

plumbul se scurge pe ziduri crispate

zdrenţuind piepturi cărămizii

pe umerii cocârjaţi mantaua foşneşte trist

lumini privesc rătăcite spre oameni

smerit

ca în faţa unei icoane ce stă să plângă

 

îngenuncheată înţelegerea

urmăreşte ceasul lipăind  în goană

 

prin galeria de braţe împreunate

neliniştile ies pe brânci

cârtiţe uriaşe cu sape la spinare

 

bolidul deschide uşile destinului

frecându-şi mâinile

face loc tinereţii cu plete pe umeri

zâmbetele se aşază la geamul cu storuri negre

 

limba de şarpe lungă cât zarea

mânjită cu cenuşă

sâsâie provocator

o calcă

sfârâind precum călcâiele de plăcere

 

aerul se dă în lături tulburat

înspăimântat

şuieră printre implanturi

 

nechezatul cailor

putere

cu şei de piele şi copite sidefate

zdruncină  arcada îngâmfării

dintre miazăzi şi miazănoapte

 

tropotele par mecanizate

scârţâind gâjâind

pufnind pe nările nebuniei

 

o vâlvătaie egoistă încinge distracţia

ard chicotelile

se chircesc cuvintele

 

luna se stinge sufocată

de durere

tenebrele orbesc

 

(8 iunie 2010)

 

COLINDĂM  BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (De dragoste şi suferinţă); MARIA POSTU (Am trecut in fuga printre lunile de fiere si de miere); CRISTIAN LISANDRU (REMEMBER – PARABOLICA); DEJA-VU (aiureli de vară…); PAUL SANDU (Despartire); LEO (; Beţie cu apă rece)MIHAELA MAN (Hop şi eu cu o leapşă); KIŢU DANIEL (COPILARIE XIII – JOC); KATY (esti orb); ŞTEFAN-DORU DĂNCUŞ (Dură exprimare! (material preluat de pe Internet));IRIZAŢII (…)PAUL GABOR (Puricii lui Brâncuşi); DANIEL-IONUŢ VASILE (I.L.Caragiale); ORRY (Bronz cu buline) 

Advertisements

4 Responses to “teribilism de Ottilia Ardeleanu”

  1. REMEMBER – PARABOLICA « Says:

    […] Margaret Cameron); IOAN USCA (dimineaţa devreme); ATITUDINI (România are tumoare pe creier); OTTILIA ARDELEANU (teribilism); ORIANDA […]

  2. Maria Postu Says:

    îngenuncheată înţelegerea

    urmăreşte ceasul lipăind în goană
    Mi-au placut cel mai mult aceste 2 versuri.E interesant cum reusesti in versuri sa redai contrastul dintre metal si umanitate, cum simti dureros ca tehnica nu aducatoare de pace si liniste ci de distrugere, desi…datorita ei noi acum putem comunica.

  3. poezieromaneasca Says:

    Cristian, mulţumesc pentru prezentare.

    o zi frumoasă!

  4. poezieromaneasca Says:

    Draga mea, Maria, eşti o fină observatoare. Mulţumesc pentru interpretarea acestui text. da, ai dreptate. tehnica ne înrobeşte, ne distruge, ne provoacă… dar e un mare bun necesar. fără ea ce ne-am mai face?

    prezenţa ta aici îmi face mare plăcere.
    te aştept cu tot dragul.

    un sfârşit de săptămână după cum ţi-l doreşti!

    te aştept la mare. e superb!

    Ottilia, cu drag


Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: