teribilism de Ottilia Ardeleanu

(înflăcărat)

 

plumbul se scurge pe ziduri crispate

zdrenţuind piepturi cărămizii

pe umerii cocârjaţi mantaua foşneşte trist

lumini privesc rătăcite spre oameni

smerit

ca în faţa unei icoane ce stă să plângă

 

îngenuncheată înţelegerea

urmăreşte ceasul lipăind  în goană

 

prin galeria de braţe împreunate

neliniştile ies pe brânci

cârtiţe uriaşe cu sape la spinare

 

bolidul deschide uşile destinului

frecându-şi mâinile

face loc tinereţii cu plete pe umeri

zâmbetele se aşază la geamul cu storuri negre

 

limba de şarpe lungă cât zarea

mânjită cu cenuşă

sâsâie provocator

o calcă

sfârâind precum călcâiele de plăcere

 

aerul se dă în lături tulburat

înspăimântat

şuieră printre implanturi

 

nechezatul cailor

putere

cu şei de piele şi copite sidefate

zdruncină  arcada îngâmfării

dintre miazăzi şi miazănoapte

 

tropotele par mecanizate

scârţâind gâjâind

pufnind pe nările nebuniei

 

o vâlvătaie egoistă încinge distracţia

ard chicotelile

se chircesc cuvintele

 

luna se stinge sufocată

de durere

tenebrele orbesc

 

(8 iunie 2010)

 

COLINDĂM  BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (De dragoste şi suferinţă); MARIA POSTU (Am trecut in fuga printre lunile de fiere si de miere); CRISTIAN LISANDRU (REMEMBER – PARABOLICA); DEJA-VU (aiureli de vară…); PAUL SANDU (Despartire); LEO (; Beţie cu apă rece)MIHAELA MAN (Hop şi eu cu o leapşă); KIŢU DANIEL (COPILARIE XIII – JOC); KATY (esti orb); ŞTEFAN-DORU DĂNCUŞ (Dură exprimare! (material preluat de pe Internet));IRIZAŢII (…)PAUL GABOR (Puricii lui Brâncuşi); DANIEL-IONUŢ VASILE (I.L.Caragiale); ORRY (Bronz cu buline)