când vrei să te descotoroseşti găseşti metode de Ottilia Ardeleanu

 

(poate chiar în viaţă)

veneai beat totdeauna beat

la ore târzii

tăcerea urbei sforăia lângă grijile din pat

cu ochi bulbucaţi în tavanul igrasios

chircită în colţ aşteptarea

odată ai venit împleticit printre zori

ca firele mele de tricotat

înghesuite în coşul în care mai duceam şi colive uneori

cu arcada spartă

îmbrăcat în sânge închegat

păreai o ţestoasă bolnavă de pojar

m-am speriat

tremurând am sunat la 211

ba nu invers

te ştergeam cu apă fiartă şi răcită în frigider

mă durea mai mult pe mine

ţipam în interiorul plămânilor ecoul în stomac

tu mă împingeai în pereţi numai că ei nu-mi făceau loc

toate golurile se formau în mine

înjurai atingerile bandajate cu tifon

mă afundam în săptămâni matoale

vineţii

cu pumni

ochi din fibre de sticlă

dinţi de porţelan rezistent

pereţi înspăimântaţi

muzică de fond

la maxim

şi multă zeamă de varză

mă strângeai mă trăgeai în tine

vânătă uscată

în patul scârbit duhnind

rezistând iubirii chinuite

printre gâfâieli plescăituri sughiţuri

palme grele în care mureau gemetele

dureau nopţile

zilele stăteau ascunse

mă priveai şi nu mă recunoşteai

mă mângâiai în plete ca pe tristeţe

lacrimile se adunau pe vârfuri

le era frică să se rostogolească

medicul mă privea

în adânc

ca-ntr-o groapă cu păcătoşi

apoi râcâia ca un cocoş care urmărea găina

spunea ceva

de rău oricum

până şi camera era ameţită

lampa din tavan se învârtea ca un satelit

în jurul conştiinţei mele

inerte

simt damful prin toate celulele

îmi vine să vomit

instinctiv mă ţin cu mâinile de acolo

de unde să nu mi se mai scurgă viaţa

(6 iunie 2010)