Obiceiuri de Florii – Sărbătoarea Floriilor

Obiceiuri de Florii – Obiceiul Lăzăriţelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc.

În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.

Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofranda de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post.

Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lăzăriţa, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma ca Lăzăriţa era un ceremonial la care participau numai fetele. “Una din fete, numită Lăzăriţa, se îmbrăca în mireasă şi colinda împreună în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Lăzăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzăriţa: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neasteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

Obiceiuri de Florii – ramurile de salcie

 În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Se credea că nu e bine să renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Există credinţa că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă că aceştia să nu rămână fără rod.

În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvantarea divină.

În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.

Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-si lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.

 (preluare din Internet)

La modă, acum, sunt gropile… de Ottilia Ardeleanu

 

(sirena cântă de jale)

 

Azi a sunat îndelung sirena

Marea se retrăsese

Eu căutam adăpostul

Ori postul

Nici nu mai ştiam

Război deşeuri

Depinde ce fel de moarte ne dorim

Viaţa este o moarte lentă

Din ceva murim cu toţii

 

În oraşul meu azi

M-au durut timpanele

Asurzitor

Treceau avioane

Aruncând bombe

La modă: groapa de gunoi

 

Trebuia să urlu şi mai tare

Decât sirena

Trebuia să zbor mai repede

Decât bombardierul

Trebuia să explodez mai puternic

Decât decizia unora

De a invita moartea aici

 

Mă tem doar pentru tinerele ramuri

Pentru mugurii încă nepocniţi

Pentru dinţii de lapte ai societăţii

 

Feriţi-vă!

Inima mea este radioactivă

 

La troiţă plâng îngeri

(27 martie 2010 )

Clişeu18: grădina de Ottilia Ardeleanu

(găteală de primăvară)

 

Azi am ieşit în grădina întreţinătoarei, adică a mamei care ne alăptează cu bani, norme, bonuri şi, din ce în ce mai rar sau deloc, cu sporuri, prime şi al 13lea, pentru curăţare…

Curăţenia de primăvară.

La smuls buruieni. Pirul şi pălămidele stăteau cu unghiile şi cu palmele în gâtul soarelui pe care primăvara îl răsturnase din sân ca pe o pâine scoasă mai demult din ţăst şi lăsată să se răcorească sub un prosop ţărănesc, din acela de borangic.

La săpatul florilor sădite astă-toamnă târziu. Peste iarnă, trandafirii multicolori au purtat căciuli de plastic ca nu cumva să răcească. Şi, într-adevăr, nu s-au lipit de gripa bestială, deşi au tremurat un pic de teama acesteia. Aşa cum stăteau ei înfrăţiţi din toate părţile, teritoriile demarcate deveniseră prea rigide şi, aproape motiv de dispută, aşa că a trebuit să intervenim cu sape, cazmale şi lopeţi. Ca la răscoală. Motivul este lesne de înţeles. Ne apucasem a răscoli pământul acela al cărui piept încă îngheţat se lăsa cu greu lovit, împuns, tăiat, strivit şi călcat în picioare fără niciun fel de bun simţ sau vreo remuşcare. Dar el rezista precum eroul necunoscut.

La greblatul frunzelor pe care vânturile ce se perindaseră prin anotimpuri precum fiul risipitor le adunaseră ca pe nişte dune deşertice, le împrăştiaseră ca pe nişte confetti de staniol ruginit, le suflaseră ca-ntr-un balon de sticlă pentru amestecarea norocului la loto, le aşternuseră ca pe o haină pentru prezentarea modei de sezon, pe un manechin de pe care nu-ţi mai puteai desprinde privirile.

La tăiatul gardului viu, care numai viu nu mai era. Semăna cu un şir de mături de curte, din alea de nuieluşe rigide, ţepoase şi crăcănate.

La dezrădăcinarea unui pui de nuc ce crescuse, ghinionist, într-un loc interzis.

Şi, de ce nu, la o şuetă ameţită de astenia de primăvară care părea a fi un fel de anestezie din moment ce nu mai ştiai de tine. Doar pomii, florile, iarba, doar ele mai înseamnau viaţă. Noi, livizi. De parcă toată iarna ne ţinuse în frig, întuneric şi singurătate. Iar acum, simţeam nevoia de iubire. De la soare, de la ierburi, de la păsări şi animale.

De la oameni.

 

(26 martie 2010 )

AUREL TAMAŞ – EU PLÂNGEAM ŞI TU RÂDEAI

Feelings – Fausto Papetti

o bună vestire de Ottilia Ardeleanu

 

(azi este joi)

 

prietena mea a scăpat

din lividul pat al suferinţei

vecinul a revenit spăşit la nevastă şi copii

din riscanta călătorie experimentală

îngerul trist şi-a găsit o mămică

 

biserica din centrul atenţiei edililor

a fost lăsată în pace

 

femeile duc în braţe lumini

şi gânduri smerite

 

copacii şi-au ridicat rugile spre cer

norii au înmugurit senin pe ele

 

vântul s-a oprit să asculte slujba

 

florile din parcuri au început să zâmbească

nu se mai moare printre

 

ideile mele au venit pe un fel de hârtie

colorată adevărat

cu nişte figuri de simt că am alt stil

unul modern rău

 

uite un pescăruş s-a oprit pe acoperiş

ţine cu ciocul de cer

să nu-i cadă noaptea

 

eu am devenit eu

vino să mă vezi

 

aerul se rostogoleşte vesel

în jurul meu

se vesteşte

(25martie 2010 )