Obiceiuri de Florii – Sărbătoarea Floriilor

Obiceiuri de Florii – Obiceiul Lăzăriţelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc.

În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.

Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofranda de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post.

Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lăzăriţa, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma ca Lăzăriţa era un ceremonial la care participau numai fetele. “Una din fete, numită Lăzăriţa, se îmbrăca în mireasă şi colinda împreună în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Lăzăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzăriţa: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neasteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

Obiceiuri de Florii – ramurile de salcie

 În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Se credea că nu e bine să renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Există credinţa că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă că aceştia să nu rămână fără rod.

În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvantarea divină.

În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.

Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-si lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.

 (preluare din Internet)