ZI DE INSTRUCŢIE de Cristian LISANDRU

2010 februarie 2

UPDATE FOTOGRAFIC – Prin amabilitatea lui Alex Mazilu, începând de astăzi voi alătura textelor mele  fotografiile realizate de el. Mulţumesc, Alex!

MOTTO – “Nu durerile violente lasa urme in noi ci durerile inabusite staruitoare, suportabile care fac parte din rutina noastra cotidiana si care ne macina la fel de constiincios ca si timpul”Emil Cioran

M-am prezentat la raportul de dimineaţă cu conştiinţa periată şi cu sufletul lustruit. În urma verificărilor de rigoare am fost informat că sarcinile mele de serviciu vor fi suplimentate, fiind necesare noi eforturi personale pentru îndeplinirea lor. Am înţeles, să trăiţi! Am plecat către câmpul de instrucţie al vieţii cu speranţa în bandulieră şi cu dragostea ascunsă în porthartă, mărşăluind frenetic pe caldarâm şi fredonând un cântec de luptă din care reieşea că doresc să mor frumos, cu arma într-o mână şi cu fotografia ta în cealaltă, pe meterezele redutei care eşti. Mi s-a ordonat să sap tranşee către inima ta şi să construiesc, din flori uscate, un pod peste fluviul de patimi care încearcă să ne ţină la distanţă.

Şedinţa de tragere a decurs fără evenimente deosebite, ţinta fiind chiar eu… M-am târât pe coate şi genunchi prin fân proaspăt cosit şi am desfăcut o conservă imaginându-mi că te invit la masă în toate restaurantele lumii. Pe drumul către dormitoare am mărşăluit cu ochii spre cer şi mi s-a părut că zâmbeşti din spatele curcubeului care arcuia până şi gândurile cu o graţie multicoloră…

Am plâns curăţându-mi echipamentul de noroiul cotidian şi am adormit cu gândul la tine, pregătit pentru o nouă zi de instrucţie...

SURSA FOTO – Alex Mazilu

Quantcast

 

//

Vreme rea

 

Oamenii se dezbracă de prietenie

Aşa cum norii se scutură de ploile lor

Fulgerele se-mplântă despicând inima pământului

Trăznetele se iau la ceartă şi se hărţuiesc simfonic printre tenebre

Stihia retează săgetător candelabrele copacilor tineri

Corolele florilor se desprind rostogolindu-se spre nicăieri.

 

Aşa cum în clănţănitul maşinii de cusut se rupe firul de aţă

Orologiul din perete bate oscilând între stânga şi dreapta fixul orei

Se ia lumina se ia apa Internetul pică

La TV nu mai vezi decât nişte puncte negre

Înăuntru beznă.

 

 (13 oct. 2009)

 

Ridiculizîndu-mi proful de mate – Reli Calistru

 de Ecaterina Bargan

Simţeam eu ceva
la profu ăsta al meu de matematici
şi de aceea am venit la tine Bătrâne
să mă lămuresc dacă-l bănuiesc degeaba
sau nu şi te iau pe tine arbitru-n problema aceea cu coordonatele

ce zici
accepţi?

uite cum mă gaseşti acum
în camera mea… cu ceaiul, crema pentru tort………
dar sufletul cu-atâta disconfort
de undeva departe, dintr-un străin aeroport.
îţi povesteşte el precum

Căluţului de Istru

formula lui heron nu-i place, dacă îl întreb răspunsul tace, mă-ntind să ies la tablă – zice – stai în bancă, de ţin pumnul sub barbă, ce cadru îmi aruncă!
De ies eu să spăl cîrpa, nu observă că nu sînt în prima bancă, de parcă-s de mărimea unui pui, dar cum dispar eu după uşă – imediat exclamă – cîrpa nu-i!
Bătrîne, ştii cît sufăr? Pîn la Calu’ Dunării, viaţa-mi era un splendid nufăr. Acum – examen infernal, în ajun de bal…
Unde îţi este ţărmul de la far, să-mi înfăşor eu ghina într-o frunză de stejar…
Şi să o ard cu totul

Să ştii, este mai dureros decât atunci cînd Ponna te bate cu labuţa
Bătrîne, Calul
Mă-nvaţă să mănînc cu beţişoare chinezeşti mămăliguţa

Îmi dă o praştie şi zice să-i aduc în cinci clipite vrăbiuţa
Şi pîn’ la urmă totdeauna iese că eu îi sînt maimuţa.

De dragoste

 

Te chem în lanul de maci

Să fim împreună.

Din roşul aprins tu să-mi faci

De dragoste nebună – cunună!

 

Te-aştept în pădurea de salcâmi

Să mă ţii în braţe,

Din inflorescenţe imaculate s-aduni

Nebune de dragoste – speranţe!

 

Te-aştept sub salcia pletoasă

Să mă mângâi.

Şi sub perdeaua de mâţişori, unduioasă,

De dragoste –  cuvinte să-mi spui.

 

Te chem diseară, pe deal

Să privim cerul.

Coroniţă să-mi prinzi, din astral,

De dragoste să-mi pui, pe deget, inelul!

(23 mai 2009)

 

Primăvara asta… de Ottilia Ardeleanu

Enrique Ugarte

Primăvara asta mi-au răsărit
Mai mulţi ghiocei ca niciodată
Şi mi-au plâns mai multe lăcrămioare
Pe lângă casa din pietre de dragoste zidită
Buchete de clopoţei albi roz liliachii
Mi-au zăngănit în dimineţile în care mă trezeam
Iluzoriu în braţele sufletului tău
M-au însorit narcise în tufe parfumate
De gelozie vremelnică
Mii de lalele pastelate şi-au aplecat cupe
Să pot sorbi nectar de înmiresmată iubire
M-au purtat spre infinituri păpădiile
Sub pufoase umbrele de sinceritate
Iar câmpurile înverzite mi-au întins
Covor smerit din pacea Pământului
Mi-au luminat privirile ochii cerului
Şi mi-au limpezit gândurile izvoarele repezi ale munţilor
Apoi, s-au scuturat imaculat florile de măr
În părul meu, mai nins ca niciodată!

Primăvara asta m-au îmbrăcat zorile
Cu frăgezimea ierbii şi mi-au cântat guguştiucii
Melancolic dintre mugurii iţiţi pe ramuri
M-au legănat bărci de nuferi în largul lacului fericirii
Şi m-au trezit din lâncezeala iernii gâze mici şi iuţi

Primăvara asta mi-a deschis fereastra către tine,
Iubitul meu cu glas de doină!
Şi m-a ferecat în inima ta mugure fraged ce stă să-nflorească…
Eu sunt doar o albină ce se-opreşte pentru a-ţi sorbi nectarul buzelor
Vântul ce se furişează printre irişii ochilor tăi
Clipa fugară ce se stinge în universul sufletului tău…

Primăvara asta mă găteşte mai mult ca niciodată
Cu sentimente albe galbene roşii violete
Şi mă trimite în goană să te întâmpin
Cu gânduri proapete de iarbă cu ochi senini de cer
Cu braţe catifelate de flori de cireş
Ca să-mi mângâi singurătatea, căutările şi speranţele.
Dar eşti tu, oare, pregătit să mă primeşti lângă tine?!

(13 aprilie 2009)