Alexandru Jula – Soția prietenului meu

pe tine nu te pot iubi
oricât mi-ar cere inima
nu te primesc în viața mea,
pentru că eu nu pot uita
că tu ești și rămâi mereu
soția prietenului meu

pe tine nu te pot iubi,
oricât de mult aș vrea s-o fac,
n-o să-i fiu inimii pe plac,
o las să-ntrebe și eu tac
tu ești răspunsul cel mai greu:
soția prietenului meu

pe tine nu te pot iubi,
chiar de-am să lupt cu dragostea,
nu vreau să mint pe cineva,
căci de-aș minți, m-aș rușina
și n-as putea să mai fiu eu
în fața prietenului meu

pe tine nu te pot iubi
oricât mi-ar cere inima
nu te primesc în viața mea,
pentru că eu nu pot uita
că tu ești și rămâi mereu
soția prietenului meu

știu pentru ce tresari de dor
când ne-ntâlnim întâmplător
și știu de ce-mi zâmbești mereu
am înțeles, dar nu te-ascult
rămâi ce ești, nimic mai mult:
soția prietenului meu
nimic mai mult…

One Response to “Alexandru Jula – Soția prietenului meu”

  1. ecaterina bargan Says:

    Ridiculizîndu-mi proful de mate – Reli Calistru

    Simţeam eu ceva
    la profu ăsta al meu de matematici
    şi de aceea am venit la tine Bătrâne
    să mă lămuresc dacă-l bănuiesc degeaba
    sau nu şi te iau pe tine arbitru-n problema aceea cu coordonatele

    ce zici
    accepţi?

    uite cum mă gaseşti acum
    în camera mea… cu ceaiul, crema pentru tort………
    dar sufletul cu-atâta disconfort
    de undeva departe, dintr-un străin aeroport.
    îţi povesteşte el precum

    Căluţului de Istru

    formula lui heron nu-i place, dacă îl întreb răspunsul tace, mă-ntind să ies la tablă – zice – stai în bancă, de ţin pumnul sub barbă, ce cadru îmi aruncă!
    De ies eu să spăl cîrpa, nu observă că nu sînt în prima bancă, de parcă-s de mărimea unui pui, dar cum dispar eu după uşă – imediat exclamă – cîrpa nu-i!
    Bătrîne, ştii cît sufăr? Pîn la Calu’ Dunării, viaţa-mi era un splendid nufăr. Acum – examen infernal, în ajun de bal…
    Unde îţi este ţărmul de la far, să-mi înfăşor eu ghina într-o frunză de stejar…
    Şi să o ard cu totul

    Să ştii, este mai dureros decât atunci cînd Ponna te bate cu labuţa
    Bătrîne, Calul
    Mă-nvaţă să mănînc cu beţişoare chinezeşti mămăliguţa

    Îmi dă o praştie şi zice să-i aduc în cinci clipite vrăbiuţa
    Şi pîn’ la urmă totdeauna iese că eu îi sînt maimuţa.


Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: