Clişeu 4: Nefericiri…

de Ottilia Ardeleanu

Cred că nefericirile dau cele mai bune roade ale spiritului. Fără implicarea lor nu poţi crea nimic şi nu-ţi poţi imagina depăşind graniţele. Aceste stări te modelează, îţi dau sensibilitate şi o putere de a percepe, dinainte, efectele unor cauze. Ele se manifestă asemeni unui fler, ca o putere de pătrundere în adâncul minţii altora. Te fac să te transpui în situaţii, probleme, eu-ri. Aceste stări sufleteşti îţi dau un discernământ profund şi o dorinţă de a ierta, adeseori, umilitoare. Te cufundă atât de adânc în trăirile personalităţii, încât te înalţă spre nobil, spre pur, spre etern. Sapă o imensă prăpastie între tine şi cei incapabili de sentimente supreme. Tocmai de aceea este foarte greu să aluneci în întuneric.

Nefericirile te împovărează împotriva raţiunii, dar, în mod constant, îţi şlefuiesc spiritul. Câţi nefericiţi nu au ajuns să poarte “coroana de spini”! Dar, sunt singurii care sunt vii, peste vremuri! În “pământeanul” din noi, spiritul, aproape că nu are nici o semnificaţie, fiindcă, aproape nimeni nu percepe că, de fapt, acesta este singurul nemuritor, restul nu este decât o întâmplare, o soartă, ceva vremelnic!

Nefericirile puternice sau de durată lasă urme adânci pe trup, rănesc inimi şi pot duce la deteriorarea cumpătului, dacă nu sunt susţinute de o gândire profundă. Nu toţi nefericiţii reuşesc să depăşească această condiţie. Puţini sunt cei care sunt convinşi că după o mare nefericire, se poate aşterne o linişte eternă. Şi, poate de aceea, cad în abisul pământesc.

Şi nefericirea poate fi temperată ca, de altfel, orice sentiment uman. E chestiune de autosugestie, de autoimpunere, de autocontrol.

Nefericirile au şi ele soluţii de rezolvare, ca orice problemă, fie ea matematică, socială, economică etc. Ele sunt taine ale sufletului care nu pot fi împărtăşite, cel puţin, nu oricui. Cred că doar un nefericit îl poate înţelege pe un altul. Restul nu pot fi decât nişte oameni printre oameni. Aşa că, doar cel care a gustat drogurile îi înţelege, îndeaproape, pe narcomani, doar cei ce au furat pot înţelege de ce unii fură, doar cei ce au torturat înţeleg sarcasmul torturii, doar cei ce au păcătuit în dragoste pot înţelege de ce unii înşeală fără remuşcare şi… se poate continua.

În orice caz, nefericirea proprie nu trebuie să declanşeze alte nefericiri! Doar un nefericit este capabil să aline pe alţi nefericiţi. Doar un nefericit îşi caută cărarea spre ceva mai firesc, nu i-o poate arăta  acela care nu a fost implicat, vreodată, într-o astfel de stare sufletească. Doar un nefericit poate înţelege, îndeajuns, pe un alt nefericit. Astfel că, doar orbul îl poate susţine cel mai bine pe orb, doar slutul îl poate acepta, cu adevărat, pe cel slut, doar nebunul îl poate aproba pe cel nebun, doar şchiopul nu râde de cel şchiop…

Nefericirea este o boală a sufletului pe care ţi-o creează alţii, mai puţin nefericiţi, care o fac din plăcere sau din neştiinţă sau din lipsă de ocupaţie sau din sarcasm sau…

Ciudat, ea este o boală a tuturor timpurilor, pe care nimeni nu o poate trata, o boală fără leac şi la care, nimeni nu are timp să se gândească!…

(23 mai 2002)

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: