motanii se plimbă pe acoperişuri noaptea
nici eu nu am somn din instinct îmi iau umbrela
în alb şi negru faruri trec prin
ochii mei cât nişte seminţe de mac te caută
departe şuieră vântul sau poate
metroul cu lumini care mă orbesc
mi-am pierdut capul şi mai
rău te-am iubit cu trenciul descheiat
peste tricoul lipit de inimă erai
mortal viaţa continua să treacă pe
străzi în alb şi negru
acele dimineţi cu gust amărui de
cafea băută din paharul de unică folosinţă
buzele noastre impregnate în acelaşi loc pe
mucuri de ţigară atâtea amintiri
înghesuite într-o scrumieră de jad
nerăbdătoare alerg până la capăt
din urmă ploaia pe umerii mei în alb şi
negru dezlănţuie norii
răceala ei ucigătoare îmi opreşte sângele
de nu ştiu câţi ani te aştept
cu ochii mici mici orbiţi de luminile nopţii
nu am somn şi
metroul se apropie fluierând
Ottilia Ardeleanu
(22 ian. 2013)
