ziua în care se poate întâmpla orice

se joacă în plete blonde cu foarfecele
oglinzile văd totul
respiraţia bate drumul dintre lobi
în fundal o muzică veselă unduind
aburul de cafea romanţios
adună femei din cele mai singure
oglinzile spun totul
atmosfera intră într-un foşnet
întrerupt de cut cut cut
chicoteli şi
câte-o poveste
oglinzile atente
uşa se deschide un curier împarte
bucurii ele intră în inimi
ele se deschid
oglinzile transpiră
uşa se dă la o parte
braţe de flori aduc un parfum
stăruitor şi
obsesiv se îndreaptă spre cea care
se joacă în plete blonde cu foarfecele şi
glonţ moartea o îmbrăţişează
pe celelalte le sărută grosolan pe frunte
pe ceafă pe gât
oglinzile nemişcate

în fundal o sirenă

Ottilia Ardeleanu

(7 martie 2012)

and… for me this:
“My ideas usually come not at my desk writing but in the midst of living.” — Anais Nin

înlăuntru ţi se poate întâmpla

să vezi lumea ca un cerc,
unul care se strânge, pe trupul tău, fără putinţa de a te mişca.
eşti nevoit să rămâi în picioare, să simţi apăsările.
să nu poţi să te aşezi în tine confortabil.
să încerci să faci faţă.
în formă rigidă, sentimentele par monumentale.
poţi privi doar drept, amintirile se depozitează în ceafă până la refuz,
ca o durere. zvâcnesc. ţi se face rău. îţi vine să vomiţi pe singurătate,
dar dacă o înăbuşi, cu ce mai rămâi

în cercul tău, fiecare se afişează cu singurătatea sa, ca la un bal mascat.
ţi se pare că eşti înconjurat de oameni prietenoşi, de fapt, se face schimb de măşti.
tu cu el, el cu vecinul său, acela cu următorul care i se pare mai nimerit,
fiecare împrumutând singurătatea altcuiva şi tot aşa până
se încearcă toate posibilităţile.
dintr-un fel de întâmplare, propria mască se întoarce la tine.
este cea care ţi se potriveşte perfect.
oamenii de pe circumferinţă aplaudă, faci o reverenţă,
eventual, inviţi o singurătate la dans.
te învârteşti mereu în sens invers celorlalţi,
singura mişcare pe care o mai poţi face în spaţiul restrâns dintre tine şi
ceilalţi de tine prin care ai trecut cu fiecare altă mască împrumutată.
rotirea asta provoacă un hohot colectiv care mânjeşte gură după gură.
desfrânată, singurătatea dansează cancan, ce bine îşi flutură instinctele,
ce sigur te rătăceşti printre ele. cum te-ameţeşte, cum te întoarce,
în tine se despoaie, iar tu faci dragoste cu ea. în văzul tuturor.

olmaz

mă văd în ape clare
umerii mei mici au acea
chemare de moliciune ca pentru
tâmple de poet

răspântii până spre crud
boticului adulmecător
după frăgezime

pe ţugui se inspiră
un aer de semeţie

din yang apari
îţi rezemi mâna din care
deduc acele cuvinte

un tatuaj discret
pe gât

Ottilia Ardeleanu

(6 feb. 2012)

Pentru toţi ionii mei pozitivi:

cândva, am câştigat un frumos premiu I la un concurs interjudeţean de muzică uşoară

acestea sunt cele două cântece pe care le-am interpretat cu patos şi cu o voce care a impresionat un juriu şi un public excelent.

vă dăruiesc aceste melodii, prieteni!

hamac

sireapă colonie florală
escaladă peste acoperişuri
cu pisici lăfăite sub un
bezmetic soare aprilin
pare dus cu pluta
dacă ai putea rămâne o zi întreagă
vâslind ai observa cum cade dincolo
gutuie răscoaptă
pomii fac dragoste
sub curioase insule de verdeaţă
dezvelesc busturi de catifea
oscilez într-o lume fără oameni
atât de aproape de cer încât
să mori mi se pare
cel mai haios lucru

Ottilia Ardeleanu

Romanţa nemuritoare

m-a prins o poftă să ascult romanţe…

hit de Ottilia Ardeleanu

(Lirei21)

să fie vreun an de când

o muzică se construieşte

pe un portativ

uman

notă cu notă fiecare ţesut

reverberează

simt dansul

cuvintelor le trebuie atât de puţin

ca să se acordeze

ascultă

acolo este şi un diez

din tine

 (15 mai 2011)

Paşte fericit!