întâi ghioceii pentru
aducerea la cunoştinţă a nevoii de viaţă
apoi nişte nămeţi revoltaţi
pentru
oamenii
nemulţumiţi de aerul cenuşiu al zilei
toţi lătrătorii de cartier şi
cei care
dacă nu încetează odată
climatul acesta potrivnic
vor ieşi în stradă
copiii soarele
şi lumea se va topi
cumva
înflăcărat
frunze din alte vremuri
vor tatua caldarâmul
zdrobit
în războirea dintre
uscăciune şi vijelie
va ninge iar
nervos
bătrâni cu sceptre
vor pune piciorul
în prag de primăvară
ca pe o altă lume rotundă şi verde
vor fi întâmpinaţi
cu pâine şi sare
Ottilia Ardeleanu
(21 feb. 2012)
and… for me this:
“Every writer I know has trouble writing” – Joseph Heller
Sorcova vesela
Ia deschideţi pagina
Atât de nouă
Ca un bob de rouă
Atât de dalbă
Cât o noapte albă
Versuri noi din mâini vă crească
Gândurile vă-nverzească
Să vă cheme împreună
În cenaclu-i vreme bună
Să trăiţi să-ntineriţi
Poezii să ne citiţi
pe drum se uitau la mine
ciudat
nu vedeau nimic
duceam un brad imens
aplecată ca Iisus
abia l-am băgat pe uşă
l-am aşezat în mijlocul camerei
goale
fără podoabe
doar cărţile
cu fusul versurilor
am tors beteala cea mai strălucitoare
şi-am început să înfăşor
112 muze pentru reanimarea dimineţilor asta e viaţa creaţie corupţia din metafore insomnii alb cu roşu de crăciun un fel de dragoste substanţa iubirii vise în ramă fotografia întâia căzătorii din stele dar eu sunt reală tot mai puţin îmi pasă pândesc târziul norilor…
ca un bănuţ de ou
luna
se lipise de geam
şi privea poeţii
minunându-se
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr.
Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc.
În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.
Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofranda de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post.
Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lăzăriţa, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma ca Lăzăriţa era un ceremonial la care participau numai fetele. “Una din fete, numită Lăzăriţa, se îmbrăca în mireasă şi colinda împreună în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Lăzăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzăriţa: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neasteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.
Obiceiuri de Florii – ramurile de salcie
În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Se credea că nu e bine să renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Există credinţa că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă că aceştia să nu rămână fără rod.
În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvantarea divină.
În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.
Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-si lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.
