fir

ţine floarea asta mi-ai zis
şi toate petalele ei catifelate
s-au făcut fluturi

de câte ori te văd
ce plăcere nebună au
să roiască prin pântecele meu

mă strigi floare
deschid aripă cu aripă
fâlfâiri albastre şi pulbere
de iubire

Ottilia Ardeleanu

(23 mai 2012)

and… for me this:
“The art of writing is the art of discovering what you believe.” – Gustave Flaubert

Paradoxul zilelor noastre – Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:

clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.

Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai putin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici,

Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţina minte,

mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată;
mai multi experţi şi totuşi mai multe probleme,

mai multa medicină, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,

Râdem prea puţin,
Conducem prea repede,

Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu,

ne sculăm prea obosiţi,

Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi

ne rugăm prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.

Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,

Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

Am ajuns pâna la luna şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin.

Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune.

Am curăţat aerul, dar am poluat solul.

Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecătile noastre.

Scriem mai mult, dar învaţăm mai puţin.

Plănuim mai multe, dar realizam mai puţine.

Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.

Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai
multe informaţii, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei
încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorţuri,

Case mai frumoase, dar cămine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţă,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,

corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice
stare, de la bucurie, la linişte si la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.

Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această
scrisoare şi în care poţi decide

fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi aceste rânduri.

Aminteşte-ţi să-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.

Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te
venerează, pentru că acel copil va creste curând şi va
pleca de lângă tine.

Aminteşte-ţi să-l îmbraţişezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe
care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.

Aminteşte-ţi să spui “TE IUBESC” partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgesti, dar mai ales să o
spui din inima.

O sărutare şi o îmbraţişare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.

Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mâna şi să
preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lânga tine.

Fă-ţi timp să iubesti, fă-tţ timp să vorbeşti, fă-ţi
timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

and… for me this:

“I’m writing a book. I’ve got the page numbers done.” – Steven Wright

la taifasul cel de taină

Dumnezeu a venit la mine la uşă
mi-a cerut un pahar cu apă şi n-am avut
credeţi-mă nu mai puteam de ruşine
şi i-am zis Băi Tată Apa de la Tine e
pe bani şi câteodată nu e că
e campanie fură ăştia ca să ne-o vândă
pentru un vot iar noi ne rugăm
să plângi să strângem Lacrimile în găleţi
să ne spălăm de păcatele noastre şi ale lor mai
ales

şi pe urmă tot eu
Doamne stai cu mine în hainele astea
de-o veşnicie până

uite ce îndrăcit
plouă

Ottilia Ardeleanu

(21 mai 2012)

and… for me this:
“My ideas usually come not at my desk writing but in the midst of living.” – Anais Nin

emul

cele mai frumoase coarne
sunt de berbec în chip de
femeie neînţeleasă
cu orgoliul ascuţit în
sentimentele celorlalţi
le place să stea pe margine
să exclame ce frumos când
sar scântei şi vâlvătaia
cuprinde inelele de lână
ochi de jăratec mugete aţâţate
se sting după o vreme vezi
cât de greu
se poartă coarnele
răni în aer suflet cuvinte
orizont zdrobit sub copite
flegmaticii clamează
ce coarne iar femeile
neînţeles mocnesc

Ottilia Ardeleanu

and… for me this:

“Writing is a struggle against silence.” – Carlos Fuentes

ameninţare cu iubire

e prea mult nor deasupra
o caschetă mucezită îmi acoperă lumea
în jos sunt eu
aerul înecăcios împroşcat de ploaie
mărunt şi lipicios
din când în când bubuituri
pe frontul inimii

răpăie
prin tranşee de viaţă

mă zgudui

cât aş vrea să fii tu
să mă ucizi
cu prezenţa

Ottilia Ardeleanu

(19 mai 2012)

and… for me this:
“I love being a writer. What I can’t stand is the paperwork.” Peter De Vries

cântec

dorule
ce stai p-aci mă
nu vezi că am de

vânturat făsuiu
iote
în bătătură la ion
e destul loc
hai
că nu-mi văd capu

Ottilia Ardeleanu

20 mai 2012)

and… for me this:

“The scariest moment is always just before you start.” Stephen King

curăţenii

privesc şi îmi spun ăsta nu e oraşul
e o apă tulbure cu tot ce moare
în această clipă în orice chip

se duce învârtindu-se pe roţi

şi cele sfinte se prăpăstuiesc
pe trepte înmărmurite

numai indiferenţa oamenilor
nu o zăresc

Ottilia Ardeleanu

(19 mai 2012)

cel mai frumos colindat

cumpărară un televizor
(lucru mare la vremea aia)
şi plecară cu personalu cu veselie
la craiova suiră într-o cursă burduşită
de se prinse unu cu scăfârlia-ntre uşi
să se crape ca o lubeniţă nu alta

găsiră satu repede că le arătă unu
a lu broboană iote coborâţi ici
o luaţi pe linia mare (şi flutură o mână)
şi un’e vedeţi o cumpănă
cu ciutura spartă-n două
acolò o ţâneţi pe uliţă-n jos pââână
(se şterse de năduşeală)
aproape de şcoală mai întrebaţi
pe la vreo poartă pe vreunul că
se va bucura şi-o să vă spuie

găsiră porţile deschise împodobite
ca de petrecere le ieşiră dinainte lăutari
cu vioară şi cobză şi acordeon
ieşiră oameni din cort de pe la mese
de prin vecini copii mulţi cu nişte
ciudăţenii în priviri
ieşiră şi mirele cu mireasa
ca un lujer îmbobocit pe braţul lui

minune

în drum să fi fost cincizeci de
băieţi şi fete curaţi ca o zi de duminică
începură să colinde cum nu se mai pomenise
pe-aci prin sat de rămaseră toţi icoane
apoi oaspeţii îmbrăţişară mireasa
dădură mâna cu mirele cu nuntaşii
fură poftiţi în bătătură şi omeniţi cu ţuică
şi cu murături

soarele se cocoţă în vârful bradului
cu panglici creponate şi mere cât pumnul
se jucă jucăăă din mână în mână
şi din om în om

cum se joacă
viaţa

Ottilia Ardeleanu

(16 mai 2012)

and… for me this:
“The best time for planning a book is while you’re doing the dishes.” – Agatha Christie

când să crapă de zâuă e vai de capu omului

iote pe-ale trancă
ion mitică floarea toader goriţă ileana gicu oana fane miţa
cu sapele la spinare şi copiii târâş dupe ei
mai din urmă vin şi vastica oprica toma cu vaca la căruţă

mărine mă mărine ce dracu faci mă în dud că nici nu cântară cocoşii
a dat strechea în tine mă

ei anică păi păzăsc satu

ce spui mă tolomacule că mi-e şî frică să nu te dai de-a berbeleacu
d-aci de pe cracă

da fă ce nu mă crezî

ei lasă-mă cu prostelile tele şî nu mai bulbuca ochii ăia de miel
de cine păzăşti mă tu satu

de ăia

care ăia mă
care

de ăia ai lu
neamţu

(şî soarele rămasă un timp dupe casă)

Ottilia Ardeleanu

(12 mai 2012)

„trăieşte fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima”

proeminenţa mea să ştii că
nu e timp să mori
aici
nu-ţi permiţi să fii bolnav
nici măcar să citezi suferinţe

cel mai bine e să stai cuminte
în carnea ta
fără să rătăceşti înlăuntru
ca printr-o necunoscută

şi să mai ştii bolfa mea instalată
fără voie
cu ea trebuie să mergi la pas
prieteneşte
să-i spui ce simţi pentru ea mare grijă
nu arăta că doare
acceptă-i orice graţiozităţi
curteaz-o euforic
invit-o la desertul alchimic
până îşi potoleşte foamea
vampirică
fii comprehensivă şi
chiar indiferentă
las-o
să-şi vadă de-ale ei

aici nu e posibil
să n-o iubeşti

Ottilia Ardeleanu

(11 mai 2012)