Cum să-mi împiedic sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău ?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva ?
O, cum, cum l-aş aduna
lânga ceva pierdut în întuneric,
Într-un ungher tăcut, străin, nefremătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună totuşi aşa cum un arcuş
din două strune doar un sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec sublim cum altul nu-i ?
-
Authors
-
-
Recent Comments
poezieromaneasca on fir ginamihai on fir poezieromaneasca on la taifasul cel de taină poezieromaneasca on Maxima zilei ginamihai on la taifasul cel de taină ginamihai on Maxima zilei poezieromaneasca on Maxima zilei ginamihai on Maxima zilei ginamihai on Maxima zilei poezieromaneasca on Maxima zilei poezieromaneasca on Maxima zilei ginamihai on Maxima zilei gina on Maxima zilei poezieromaneasca on Protected: CENACLU de LIT… Luminița Zaharia on Protected: CENACLU de LIT…
December 4, 2011 at 2:18 pm
“Trandafir, oh, contradicție pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui”
duminica placuta sa ai Ottilia
December 4, 2011 at 2:52 pm
mulţumesc pentru lectură şi semn, dragă rokss, o duminică plăcută!