ştiu că ningea, aproape că nasul meu făcea parte din sticla înrămată cât pentru un copil plăpând, fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea dispărută în alb cu toate acele urme de oameni, continuam să aştept, dinlăuntru neliniştea striga mamă mamă şi eu o îngânam scriind cu buzele pe sticlă mamă mamă şi mă priveam în lacrimile ei, acei fraţi acele surori venind spre mine cu nişte chipuri lichide cu braţe moi între care se închidea copilăria şi toate acele lucruri neclare înlăuntru se găseau, iar eu vedeam umbre umbre şi în fiecare câte o mamă iubitoare, îi şopteam animată mamă mamă dar erau numai fulgii care murmurau mamă mamă şi pentru o clipă sufletul meu se legăna la un sân plin şi cald şi închipuit, mă lipeam şi mai tare de geamul înflorit cu suflarea mea.
am tresărit când o voce îngheţată mi-a spus mâine vei avea o mamă. au trecut atâţia de mâine şi nimeni nu a venit. doar gerul m-a atins, într-un fel, pe obraz.
de Ottilia Ardeleanu / 11. nov. 2011
November 12, 2011 at 10:39 am
Un accent aici, Ottilia:
“fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea dispărută în alb cu toate acele urme de oameni, “
November 12, 2011 at 11:20 am
da, este un fragment care, dacă este şi vizualizat, spune mult despre interiorul unui copil.
mă bucur, Cristian, că ai intrat în jocul meu.
November 12, 2011 at 3:36 pm
[...] Ana lu’ Manole, Micael Nicolas, Mirela Pete, Neînţeles, Elena Alina, Orry, Pisica roz, Ottilia Ardeleanu, Daria Nicole, Carmen Petac, Prima donă, Florentin, Raza de soare, Anca, Simina, Rokssana, [...]