(discurs vestimentar)
Cuvintele suntem noi, ne identificăm cu ele, prin ele demonstrăm ceea ce pretindem a fi, ceea ce am devenit. Ne îmbrăcăm cu ele aşa cum ne-am îmbrăca în haine de sărbătoare ori în pijamale. Şi apoi plecăm în lume. Dacă aceste cuvinte sunt veşmintele noastre, atunci aş putea afirma cu tărie că haina face pe om. Cred că pentru a purta o haină, chiar dacă nu este cea mai reuşită, adică… nu e din materialul dorit sau cu imprimeul cel mai frumos, ori, poate nu are croiala cea mai adecvată sau accesoriile cele mai moderne, pentru unii cum că nu e de firmă, totuşi, există o eleganţă a purtării. Un cuvânt ironic poate părea o manta scorţoasă, în timp ce o vorbă dulce poate fi o cămaşă de mătase. Nimeni nu ne poate obliga să ne primenim după alt gust decât cel propriu. Atenţie, însă, că, uneori, vrând să fim în pas cu moda, părem ori chiar devenim vulgari, extravaganţi, pe dos faţă de conceptele majorităţii.
Unii ar putea spune: uite, aici s-a descusut şi se vede rău. Ce faci, atunci? Nu cred că vei sta cu ţesătura destrămată, ci, vei căuta, cu mijloacele pe care le deţii sau prin alte metode, să repari. Vor fi şi oameni care vor afirma: vai, aveţi o scamă, şi vor întinde, „săritori”, o mână ca o perie, dar asta doar pentru a se face ei auziţi şi văzuţi. Desigur, le place să lucreze la curăţătorie. Vor fi şi dintre cei care te vor lua de sus, venind cu o lucrătură aspră ca lâna nescărmănată: ce ruşine să umbli rupt în coate! Este deductibil că primii sunt binevoitori, următorii, linguşitori, iar cei din urmă, infatuaţi.
Nu putem fi pe placul tuturor. Dacă unii îmbracă haine de piele, alţii le adoră pe cele de blană. Dacă unii agreează decolteurile ample, alţii îşi trag flanelele până în gât. Cel mai bine este să încapi în propriul strai, natural, cu formele cele mai fireşti, mai lin definite, fără somptuozităţi, fără vârfuri spinoase. Şi, mai ales, să te simţi cel mai liber în cuget şi în simţiri.
Cuvintele însă, consideră ori desconsideră, în locul nostru. Strălucim ori suntem mai negri decât rupicapra. Din păcate, fără a concura cu virtuţile ei.
Îmi amintesc de bunica, o femeie modestă, de la ţară, dar de o mândrie pe care o simt până în creştet: ai grijă când străluceşti să nu-i orbeşti pe cei care se uită la tine. Dă-le posibilitatea să te vadă. Aşa cum eşti!
(28 ian. 2011)
ŞI-ACUM, SĂ COLINDĂM BLOGURI!
IOANBISTRIŢEANUL (m-am săturat de eminescu) ;
MARIA POSTU (CINE MI-A OCUPAT LOCUL DE PARCARE?);
MARIA POSTU (De cine îmi pasă mie…);
CRISTIAN LISANDRU (Gogoşi cu gem la balta lu` Înecatu` – 7 -);
INCERTITUDINI (28.01)
DEJA-VU ( ce bine că eşti)