(excursie)
Pentru nimic în lume n-aş vrea pământ pe lună!
Mi-aş lua o poieniţă cu dafini înfloriţi. Un teren… cu tine. Aş tocmi un roi de albine să îngrijească de stupii cu miere. Pentru buze, ochi şi inimă. Pentru un trup care, cu siguranţă, s-ar deshidrata fără licoarea de suflet. Aş chema şerpi de apă. Argeşul, Oltul, Tisa, Mureşul… Oricare… Să-mi scalde macii, albăstrelele, crăiţele şi rozele sălbatice căutând cu guri mereu însetate, invocând sâsâitul lor umed pe aici, aşa precum paparudele ploaia. Mi-aş împleti gard de iubire din răsură şi aş muta definitiv drumul naţional care duce pretutindeni, dincolo de păduricea gătită cu inflorescenţe.
Aşa mi-a pornit la drum gândul, dis-de-dimineaţă, când soarele cobora din pat cu ochii lipiţi de stele şi bâjbâia căutându-şi papucii. Se întindea peste lume căscând gura ca un hipopotam cu un corn de aur în frunte. Cu raze anemice deschidea fereastra către ziua ce avea să fie desfătarea ochilor şi sufletului închis, zi de zi, între veşnicele ziduri ale oraşului, ale serviciului şi ale casei. Cărări de asfalt ce străbăteau privelişti pline de farmec aveau să mă ducă departe de mine însămi, în locuri paradisiace. De-o parte şi de cealaltă, culorile luminii aveau să se descompună în natura ce pătrundea cu rădăcini cu tot până în cea mai rătăcită celulă a trupului ce-l port cu mine pe acolo, pe oriunde mă duc. Cromatica primăverii mă transpunea într-o lume pe care aproape că o uitasem. Câmpurile se legănau ca nişte hamace verzi presărate artistic cu nuanţe de roşu, galben şi albastru fără, însă, a da impresia unui steag ridicat pe catargul acestui vapor numit natură.
Într-o perindare rotundă, de parcă eram un uriaş ce făcea jogging în sensul rotirii pământului, am traversat o pădure de salcâmi înfloriţi. Păreau nişte mirese care aşteaptă cununile. Iar toate florile din poiană, îmbrăcate în culorile cele mai vii pe care le poate vărsa lumina în pântecul nisipiu, păreau că asistă la o nuntă. Alaiul de albăstrele, bănuţi, maci, violacee, piciorul-cocoşului şi părăluţe era urmat de şiruri de foioase care îşi fluturau salbele verzui-argintii strigând urături de nuntă în bătaia vântului primenit în straie ţărăneşti autentice şi îşi uneau coroanele într-un culoar al trecerii. Am lăsat în urmă petrecăreţii şi m-am delectat urmărind jocul de şah pe o tablă semănată în carouri de rapiţă şi secară. Un cal alb şi un cal maro păşteau neameninţaţi, fiecare în parcela lui, înaintând unul spre celălalt cu plăcerea rumegatului.
De la şosea, copacii rătăciţi păreau nişte arici înţepând norii. Lanul de porumb era învelit la picioare într-o folie de staniol, urmă a unei ploi zdravene lăsând ochi în scobiturile pământului.
Pe stânga, trepte de viţă de vie urcau până în uşa soarelui, ciocănind cu nişte cârcei fragezi şi neîndemânatici precum bastonaşele din abecedarul copilăriei.
Din depărtare, sondele apăreau ca nişte păpuşi pe sârmă încremenite cu mâinile în şolduri, mirate, parcă, de trecerea mea pe acolo. Mult mai încolo se zărea, pierdut ca într-un coş cu flori, un cătun din care turla singurei biserici, asemeni lui Atlas, ţinea cerul pe umeri.
Un vierme de mătase despica uriaşa frunză argintată a orizontului şi tocmai în acest moment, o barză venită parcă de după urechea scamatorului, ateriza în lanul de albăstrele ce părea o pânză de păianjen mucegăită acoperind grâul necopt, şi îl prindea cu ciocul.
Şerpuiam câmpuri, păduri, văi şi coline. Eram ca un puf de păpădie dus de adierea cea mai lină, mai odihnitoare şi mai ispititoare, că nu voiam ca acest colindat să se mai termine…
Dar, cum am pus piciorul pe pragul de intrare în oraş, m-am şi lovit. De zgomot, aglomeraţie. Prea mulţi oameni, prea multe maşini. Mirosuri ciupitoare, greţoase. Stări inflamatoare. Explozii gata să se producă…
Intrasem în cotidian. Însă, cum de ce ţi-e frică nu scapi, iată-mă, apăsată, din nou, de cei patru pereţi.
Am intrat în baie ca să îndepărtez praful şi vicisitudinile oraşului pe care le simţeam înflorind în toţi porii. Apoi, m-am vârât sub pătură unde am întins poieniţa cu salcâmi, albine, flori şi m-am tolănit ca o pisică leneşă. Am închis ochii şi am chemat visele să mi se aşeze pe gene…
(26 mai 2010 )
COLINDĂM BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (Trotuarul meu); MARIA POSTU (Confuzii); CRISTIAN LISANDRU (La miezul nopţii); DEJA-VU (alergând cu sufletul…); PAUL SANDU (Responsabilitatea…); LEO (Open space); MIHAELA MAN (Doar azi); KIŢU DANIEL (RESEMNARE); ŞTEFAN-DORU DĂNCUŞ (ora de piatră); KATY (perfect); IRIZAŢII (…); PAUL GABOR (Schimbare de stare); DANIEL-IONUŢ VASILE (I.L.Caragiale); ORRY (Nefericiţii fericiţi)
